Mărturisiri sau… adevăratul editorial din nr. 1 al revistei Insociety

Mai ceva ca atunci când eram mică, alerg galopând pe scări să-i semnez curierului livrarea. Îmi sare inima din piept pentru că acolo, în cutiile alea, se află rezultatul unui vis sau al unei nebunii, ar spune unii. Pentru mine? O mulțumire. O confirmare a faptului că atunci când crezi în ceva cu adevărat, oricâte piedici ai întâlni, universul îți surâde, după ce are curajul să se amuze din când în când, numai să vadă dacă ești pregătit să primești ceea ce-ți [ ... Read more › ]

Cealaltă femeie

Se nasc întrebări. Povești neștiute ascunse sub chipuri fericite. Ai auzit, poate. Ai căutat-o. Ba chiar ți-ai dat peste degete atunci când ai încercat să o apelezi, dar n-ai avut curaj. De [ ... Read more › ]

Timpul e singurul element pe care nici cel mai bogat om nu-l poate cumpăra. Are o singură măsură și curge…

Mi-am căutat busola. La ce mi-ar fi de folos dacă nu m-am rătăcit? Sau m-oi fi rătăcit, oare, printre- atâtea trupuri cu gesturi mecanice? Nici eu nu mai găsesc răspunsul potrivit la [ ... Read more › ]

Plec departe…

- Definește ”departe”. - N-aș putea... - Și-atunci, pleci așa, fără să știi unde? - Da, departe. Atâta știu. - Păi cum? - Așa... aș putea spune că-n lumea mea. Dar eu [ ... Read more › ]

Tu îți mai aduci aminte?

M-am trezit c-un soi de nostalgie a copilăriei. Fix aia în care n-aveam în grijă decât cum să o amăgesc pe mama pe la ora 21 seara, când ieșea pe fereastră și striga cu ton apăsat [ ... Read more › ]

Nu-ți cer nimic. Am încetat în clipa în care (…) ai ezitat. Și-am tot căutat…

Fugim spre depărtări necunoscute. Ne-avântăm în certe incertitudini doar  de suflete hoinare cunoscute. Irosim emoții pe speranțe spulberate. Aruncăm vorbe-n vânt, fără să ne dăm seama [ ... Read more › ]

”La mine a fost groaznic!”

”Frumoasă? Uită-te la mine și spune-mi sincer, îți par frumoasă? Nu-ncepe să spui că da pentru că am și eu oglindă. Și să știi că o evit des, în ultima vreme”, a-nceput să mi se [ ... Read more › ]

Eu mă opresc. Nu mai zic nimic. Las timpul să vorbească pentru fapte ce încă se lasă așteptate…

Am să te-aștept... îmi spun mereu în gândul amărât de-atâta încordare. Am să te-aștept cu-aceeași ardoare cu care mi-am zis c-am să te uit. Că n-am să te fac să mă regreți doar [ ... Read more › ]

Suntem niște scârbe

Jungla orașului îmi confirmă aproape zilnic ceea ce mă-mpotrivesc a crede de ani. Suntem niște scârbe. Noi, ca oameni, în general. Mai puțin prin preajma sărbătorilor, atunci când ne luăm [ ... Read more › ]

Dacă mâine nu ar mai fi…

  Nu știu câți dintre noi ne-am spus sincer ce-avem pe suflet. Acum sau dintotdeauna. Totuși, o întrebare la care răspunsuri ar fi multe... ”dacă mâine nu ar mai fi, câte regrete [ ... Read more › ]

Mare e grădina ”duamnelor”

Ziua Mondială a Teatrului îmi amintește cum unii joacă roluri în fiecare zi. Și-mi vine în minte o întâmplare povestită de un prieten. V-o las mai jos. Niciodată nu știi cum sub [ ... Read more › ]