Dragul meu, să nu-ți fie teamă că te iubesc. Dragul meu, pe tine să te îngrozească ziua în care voi deveni indiferentă.

Gândul îmi încălzește inima. Nu mai tresare.  Mai pâlpâie o flamă care cere cu disperare să fie salvată, să arunce iarăși scântei. Pare încolăcită de-atâta zgribulit. E cald. Mai puțin în suflet. Acolo e o toamnă continuă de ceva vreme…

Mi te imaginez în felurite întruchipări. Pe cele mai rele, îmi spun că n-ai să mi le dezvălui decât atunci când vei considera tu că trebuie.  Sau poate am să le descopăr mai mult dintr-o curiozitate, dintr-un amalgam de închipuiri că n-am să fiu suficient de bună să te păstrez. Tu-ți pui, oare, toate întrebările astea? Te trec fiori prin gânduri de fiecare dată când îți închipui că e posibil să vină o zi în care să nu mai răspund?

Dragul meu, să nu-ți fie teamă că te iubesc. Dragul meu, pe tine să te îngrozească ziua în care voi deveni indiferentă. Atunci să știi că se va termina totul, oricât de multe eforturi am fi dispuși să facem ca să mai schimbăm ceva. Nimic nu va mai fi la fel. Nimic din încercările de altădată nu vei mai vedea… și-ai să revii exact în clipa în care eu nu voi mai fi decât pentru mine sau pentru altcineva, mai puțin pentru tine, cel căruia nu i-a fost mereu teamă, ci a crezut că, indiferent ce va face, voi fi acolo. Când în drepta nu-i loc de nimeni, dai răspunsuri care frământă. Și-abia ce-ți trece prin minte fiecare răspuns de ”bine”, rostit mecanic parcă, în care tu chiar credeai că nu-i loc de vreun scârțâit anume… dar cum puține-s cele fără vindecare, ridici privirea și încerci să privești în zare. Ai vreun orizont care îți apare? Să nu-ți fie teamă să-l privești… vorbește fix despre ceea ce îți dorești.

Add Comment

Required fields are marked *. Your email address will not be published.